De vorbă cu academicianul NICOLAE BREBAN despre statutul scriitorului în perioada postdecembristă

  • *** *

Abstract

N.B.: Aveţi o temă pretenţioasă. Dialogurile ideologice - m-au sunat deja la un mic interviu şi le-am spus deja că - şi cultura e ideologie. Deci e un sistem de idei. Din păcate, marea presă ideologică, dacă vreţi, politică, sociologică, nu prea se ocupă de cultură, cum nu s-au ocupat nici guvernele în ultimii 20 de ani. Vedeţi că bugetul culturii este penibil, 0,13 – 0,16, din care, mare parte merge la patrimoniu, nu merge la cultură, unde sunt licitaţii etc. Şi ceea ce e grav e că, şi asta o critic eu de multă vreme, după Revoluţie, faptul că statul român s-a retras din susţinerea financiară a culturii. La o întrunire, acum vreo 15 ani, l-am incitat pe un fost ministru a spune că ar vrea totuşi ca statul să intre in edituri, să susţină una, două edituri direct pentru a facilita apariţia acelor serii de scriitori naţionali, din literatura clasică română, literatura modernă, dintre războaie. Ţările din nordul României, foste comuniste, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, au astfel de interese, şi guvernamentale, să nu se piardă, să existe la îndemâna studenţilor, a profesorilor, a publicului larg, să existe ceea ce comuniştii chiar făceau - serii de mari scriitori.

Published
2025-04-14
How to Cite
*, ***. (2025). De vorbă cu academicianul NICOLAE BREBAN despre statutul scriitorului în perioada postdecembristă. Comunicare Interculturală și Literatură / Communication Interculturelle Et Littérature, 11(3), 307-312. Retrieved from https://gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/cil/article/view/7913
Section
Workshop-Politizarea programelor și a manualelor școlare în perioada postbelică