Despre Caragiale, în post(post)modernism – Gelu Negrea, Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale (A-Z), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 384 p*
Abstract
Între definiţia fermă şi precisă a dicţionarului, pe de o parte („formula canonică de luare în stăpânire şi de configurare bazată pe un pattern general acceptat a geografiei de ansamblu şi a
detaliilor unui spaţiu oarecare – lingvistic, literar, filosofic, tehnic, artistic, ştiinţific etc.” – p. 5) şi fluiditatea semantică a termenului de eseu, respectiv versatilitatea speciei literare („scopul său este, în primul rând, de a problematiza realitatea ori de a-i revela faţetele misterioase, ascunse gândirii comune şi mai puţin de a oferi dezlegări, soluţii, rezolvări” – p.6), Gelu Negrea propune, într-o carte apărută în 2009, la editura Cartea românească, şi intitulată Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z), o subdiviziune a acestuia – dicţionarul-eseu.