Analiza conţinutului informaţional util din imagini medicale. Modelare hemodinamică și procesare imagistică pentru îmbunătățirea diagnosticării: teză de doctorat

Authors

Cristian Dragoș Obreja

Synopsis

Cea mai mare cantitate informațională este primită de o persoană prin intermediul imaginilor. Acestea sunt realizate cu ajutorul sistemului vizual prin proiecția informației pe retină și transmiterea către centrul optic din creier pentru interpretare. Principala problemă a sistemului uman de achiziție și interpretare al imaginilor este reprezentată de faptul ca oamenii nu au capacitatea să rețină detaliile fine prezente în imagini, care de obicei, conțin și o paletă largă de informații utile. Acest impediment natural din creierul uman a fost depășit prin apariția și continua îmbunătățire a tehnologiilor de achiziție a imaginilor și a metodelor de stocare ale acestora. Datorită acestei evoluții, în prezent este posibilă perceperea, analiza și interpretarea imaginilor acustice, a celor obținute prin ultrasunete sau prin gradienții câmpului magnetic și a altor imagini invizibile sistemului vizual dar frecvent utilizate în aplicații industriale, aerospațiale, fizice sau medicale.

Cover for Analiza conţinutului informaţional util din imagini medicale. Modelare hemodinamică și procesare imagistică pentru îmbunătățirea diagnosticării: teză de doctorat