Mecanisme represive în școala românească de arhitectură 1944-1958: teză de doctorat

Cu ocazia susținerii tezei de doctorat în arhitectură cu tema Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională1 susțineam că modul în care sistemul instalat în România după cel de-al doilea război mondial a subordonat politic și propagandistic arhitectura este axiomatic dar în același timp puțin cunoscut în detaliu. În plus, așa cum afirma într-o conferință profesorul arhitect Sorin Vasilescu, de multe ori ne scapă un lucru extrem de simplu: arhitectura este făcută de arhitecți. Prezentul studiu pornește de la această incontestabilă stare de fapt: insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecturii și (mai ales) arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia.