Contribuții privind obținerea și caracterizarea membranelor organice pentru tratarea apelor uzate: teză de doctorat

Authors

Laurenția Geanina Tiron (Pintilie)
“Dunarea de Jos“ University of Galati

Synopsis

Consumul de apă în mediul industrial și cel agricol (aproximativ 90% din consumul total la nivel mondial), reprezintă cea mai mare cantitate de apă potabilă folosită. Cantitatea de apă utilizată la nivel industrial și agricol s-ar putea diminua, însă nu este o metodă valabilă pe termen lung pentru depășirea crizei de apă potabilă. Altă opțiune, mai viabilă în acest moment este tratarea apelor uzate și reutilizarea lor în cadrul industriei. Un dezavantaj important privind implementarea unor astfel de metode este reprezentat de costurile și spațiul necesar unei stații convenționale de tratare a apelor utilizate în industrii. Ca urmare a realizării unor cercetări experimentale pe plan mondial, în ultimii ani, se dorește implementarea tehnologiilor membranare de tratare a apelor uzate.

Cover for Contribuții privind obținerea și caracterizarea membranelor organice pentru tratarea apelor uzate: teză de doctorat