Viaţa ca dar şi taină sfântă

  • † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos

Abstract

O nouă carte, fasciculă universitară, înseamnă o şansă în plus de cunoaştere temeinică a sensului teologic, duhovnicesc, didactic-ştiinţific şi misionar-social al vieţii noastre. Credibilitatea dascălului-teolog şi a teologului-dascăl atât în mediul academic, cât şi în câmpul misionar al Bisericii şi al societăţii sporeşte doar atunci când el se ridică la exigenţele apostolatului, în orice context socio-cultural şi în faţa oricăror provocări ale lumii în care trăim.
Apostolatul presupune credinţă dreaptă, viaţă îmbunătăţită şi capacitate de dialog cu oamenii de ştiinţă şi cu smeriţii, evlavioşii şi jertfelnicii susţinători ai duhului echilibrat şi sănătos al lucrării Bisericii în lume. O astfel de realitate devine, prin elanul, hărnicia şi dinamismul dascălului de teologie în Universitate, în Biserică şi în lume, o autentică ,,rouă“ cerească, ,,balsam“ pe ,,rănile“ sufletelor însingurate şi ,,pâine“ sufletească pentru cei ,,flămânzi“ de dreptate, de adevăr şi de normalitate în viaţă.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2011-07-06
How to Cite
Arhiepiscopul Dunării de Jos, † C. (2011). Viaţa ca dar şi taină sfântă. Teologie și Educație La "Dunărea De Jos", 10, 5-8. Retrieved from https://gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/teologie/article/view/4525
Section
Articles