Biserica şi viaţa sacramentală, în învăţătura de credinţă ortodoxă

Abstract

O parte importantă a Dogmaticii cu privire la Dumnezeu este totdeauna rezervată studiului numirilor Sale. Problema numelor date lui Dumnezeu, dezvoltată aşa cum se ştie de Dionisie Pseudo-Areopagitul în tratatul său Despre numirile divine, nu a încetat până astăzi să atragă atenţia teologilor care s-au preocupat îndeosebi de a fixa anumite criterii pentru ordinea în care trebuie alese numirile ce se cuvin lui Dumnezeu, precum şi de determinarea certă a semnificaţiei acestor numiri. În ceea ce priveşte De nominibus Ecclesiae, până acum în mediul ortodox nu s-a scris un studiu cu privire la numirile diverse date Bisericii şi motivele pentru care nu s-a scris sunt evidente. Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi scriitorii bisericeşti au luat
numirile date Bisericii aşa cum s-au fixat ele în primele veacuri creştine, fără a avea nevoie de o interpretare a lor. Biserica primelor veacuri trăia deplin ceea ce Simbolul de credinţă exprimă până astăzi: una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică.
Totuşi, pentru a înţelege mai bine ceea ce reprezintă Biserica lui Hristos, pentru cercetarea noastră vom porni tocmai de la numirile şi imaginile pe care Sfinţii Apostoli, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie le-au atribuit Bisericii.