Consideraţii privind contextul istoric al organizării primelor două Sinoade Ecumenice (Niceea – 325, Constantinopol – 381)

Abstract

Întregul secol al IV-lea d.Hr. a fost traversat de o criză culturală şi religioasă, pe fondul conflictului dintre civilizaţiile păgâne şi creştinism. Câştigător a ieşit creştinismul, care încetează să mai fi e „religio illicita“ prin împăratul Constantin cel Mare (312-337) şi devine religie a statului roman, prin hotărârea împăratului Teodosius cel Mare (379-395).
În fapt, înainte de iniţiativa împăratului Constantin, creştinismul se manifestase sub diverse forme, deseori foarte diferite unele de altele, în lipsa unui cadru unitar. Constantin însă, în colaborare cu Licinius (308-324)6 , administratorul părţii orientale a imperiului, a redactat Edictul de la Milan, pe care l-a făcut public în 313, sfârşind astfel o perioadă de persecuţii crunte.