Lectura şi interpretarea Sfi ntei Scripturi şi foloasele acestora, în teologia Sfântului Vasile cel Mare

Abstract

Între marii Sfinţi Părinţi capadocieni ai secolului al IV-lea creştin, se remarcă personalitatea uriaşă a Sfântului Vasile, supranumit pe drept „cel Mare“, ierarh, teolog, apologet, exeget, liturgist, ascet şi filantrop, aşa cum rezultă din viaţa şi opera sa. Activitatea sa literară este marcată şi de interesul deosebit pentru citirea şi tâlcuirea Sfintei Scripturi, după cum se constată în scrierile sale: 9 omilii la „Hexaimeron,“ 14 omilii la 13 psalmi „şi 10 omilii, în care explică diferite texte biblice“; însă se poate afirma că întreaga sa opera literară nu este decât un vast comentariu al Sfintei Scripturi.“ De asemenea, în lucrările: „Despre Sfântul Duh,“ „Epistole,“ „Asceticile,“ „Regulile morale,“ „Regulile mari,“ „Regulile mici,“ „Constituţiile ascetice“ etc., prezintă învăţăturile dogmatice şi morale ale Bisericii creştine fundamentate scripturistic. Toate acestea demonstrează că Sfântul Vasile cel Mare era foarte preocupat de studiul Sfântei Scripturi, pe care o numeşte: „Sfânta sau Sfintele Scripturi,“ „Dumnezeiasca Scriptură, „Scriptura cea insuflată de Duhul Sfânt,“ „Scriptura,“ „Cuvintele dumnezeieşti“ etc., sintagme prin care introduce în scrierile sale texte biblice.