Dipticele din cadrul Liturghiei egiptene, atribuită Sfântului Marcu - prezentare şi evaluare în raport cu anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur din ritul bizantin
Abstract
Atenţia sporită pe care cercetătorii din diferite zone ale teologiei o acordă, în ultimele decenii, Bisericilor Vechi Orientale se întemeiază, pe de o parte, pe originile apostolice ale tezaurului liturgic şi doctrinar păstrat de acestea până în prezent, iar pe de altă parte, pe consistenţa şi seriozitatea dialogului ortodox-vechi oriental, dialog intensificat tot mai mult în ultima vreme şi cu rezultate tot mai promiţătoare.
Cercetarea teologică românească a fost centrată pe diferite aspecte ale vieţii şi activităţii Bisericilor Vechi Orientale, între acestea: organizarea canonică şi administrativă, învăţătura de credinţă şi viaţa religioasă, lucrarea pastoral-misionară, viaţa liturgică, relaţiile ecumenice etc., iar mulţimea studiilor rezultate în urma acestor cercetări ne ajută să ajungem la o mai bună cunoaştere a spiritului care caracterizează aceste Biserici.