Retorica rugăciunii - harul logosului sacru în predicile P.S. dr. Casian Crăciun

Abstract

Mărturie a adevărurilor credinţei, expresie a elocvenţei sacre prin care Sfinţii Părinţi propovăduiau învăţătura morală şi dogmatică a lui Iisus Hristos, predica înalţă Logosul fără-de-timp într-o cunună de rostiri hierofanice. În configuraţii care implică desăvârşite modele - şi ne gândim la ierarhii-cărturari români Sfântul Antim, Melchisedec, Visarion, Nicodim, Sebastian, Iustin, Antonie, Pimen, Bartolomeu, diortositorul Sfintei Scripturi, dar şi la vrednicii de amintire părinţi dr. Ştefan Slevoacă şi dr. Constantin Galeriu - retorica teologică, de amvon, se constituie în structuri originale, în egalitate cu alte valori ale artei sacre, ordonatoare de conştiinţe. În sfintele lăcaşuri din Bucovina, Transilvania, Banat, Moldova ştefaniană, Muntenia, Maramureş sau Dobrogea martirică, vechile fresce şi icoane îşi sporesc culorile şi nimburile pentru că sub ele, într-o lumină neuitată, şiruri de generaţii de români au ascultat, apropiindu-se cu fior tămăduitor, mărturiile Domnului de viaţă Făcătorul.